Astăzi, după opt ore de scris la BCU, am vrut să mă relaxez cu una de citit. Mi-am luat niște dialoguri de Platon și primul volum din Istoria filozofiei de Bertrand Russel. Și chiar m-am relaxat, pt că mi-a sărit în ochi dialogul Lysis sau despre prietenie, al cărui început m-a amuzat teribil. Dialogul începe cu Socrate mergînd pe stradă și fiind agățat la o clică de făcut filozofie, căci în Grecia antică era cîte una la fiecare colț.  Doar că înainte de a accepta invitatia de a se angaja în maieutică, cum avea de obicei, Socrate întreabă dacă sînt băieți frumoși acolo și care dintre ei este cel mai frumos. Dialogul continuă printr-o mediație despre cum e cel mai bine să cucerești un băiat tînăr și frumos. Concluzia lui Socrate e că nu e bine să-l lauzi, căci i se urcă la cap și nu mai pui mîna pe el. Mult mai bine e să îl ademenești mai întîi și să îi scrii poezii în care să îi cînți frumusetea, după. Am citit cu interes și cu speranța că ce citesc se aplică și în cazul fetelor. De fapt, ce spunea el e de bun simț, dar toți bărbații cad în ispita da de face complimente unei fete pe care încearcă să o seducă, ei i se urcă la cap și el nu mai pune mîna pe ea. Despre prietenie n-am aflat mare lucru din dialogul lui Platon, decît că Socrate se încurcase foarte mult la un moment dat, încercînd să descopere dacă cei ce seamănă se adună sau se resping, dacă cel bun poate fi prieten cu cel rău și așa mai departe. Una dintre concluziile evident greșite ale lui Socrate era că cel rău nu poate fi prieteni cu nimeni, nici cu cei buni nici cu cei răi. Cei răi pot fi prieteni între ei, altfel mafia și crima organizată în general nu ar fi fost posibilă. În plus, nimeni nu e rău în totalitate, așa că ceva bun tot se găsește chiar și în cel mai rău, ca să se lipească de altcineva. Bine că a dres-o la final cînd, credincios principiului său știu că nu știu nimic, a recunoscut că după toată aventura intelectuală, de fapt habar nu are ce e prietenia. Eu, argumentînd într-un registru nihilist si modern, spun că, orice ar fi, nu e chestia aia pe care o facem pe Facebook.

Comentarii
  1. darklorelei spune:

    Si totusi … vrei sa fii prietenul meu pe Facebook? :P

  2. Fr0z3nasic3 spune:

    Mă îndoiesc foarte puternic că în interiorul mafiei ar exista prietenii. Din ceea ce ne arată cinematografia, nimeni nu are încredere în nimeni şi toţi caută să îi înşele pe ceilalţi. Probabil că scenariştii n-au avut informatori direcţi şi ne-au prezentat doar ficţiune oarecum credibilă.
    Bineînţeles că “prietenii” de pe Facebook nu sunt prieteni reali, cu excepţia celor pe care îi cunoaştem personal, cu care ne întâlnim în mod regulat şi cu care ne angajăm în acţiuni de ajutor reciproc.

  3. ionetecatalin spune:

    @dark: nu cred:))
    @fro: you ve got a point :)

  4. Ciprian Bojan spune:

    Uneori mi-e mai uşor să mă destăinuiesc unui străin pe care sunt sigur că n-o să-l mai văd niciodată decât unuia pe care îl cunosc de ani şi ani. În concluzie: prietenia e o stare de spirit nu o declaraţie cu voce tare… sau pă feisbuc ;)

  5. ionetecatalin spune:

    cred ca prietenia e mai mult decit ceea ce ne face la un moment dat sa ne destainuim cuiva :)

  6. Ciprian Bojan spune:

    şi eu cred la fel, doar că una-i tovărăşia de musai şi alta preteşugu’ ;)
    Şi prietenia e o stare de spirit.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s