Cel mai fericit om din lume

Probabil cel mai fericit om din lume e şi cel mai prost om din lume, căci e bine cunoscută relaţia dintre prostie şi fericire. Dar nu vreau să vorbesc despre fericirea asta de legumă. De fapt, nici nu poate fi vorba de fericire, căci fericirea presupune spirit, iar acolo unde lipseşte spiritul, ceea ce trece drept fericire e doar ceva asemănător cu bucuria şi împlinirea căţelului care se întinde la soare.

Un om cu adevărat fericit e cel care reuşeşte să aibă o idee mai mare decît el însuşi. Situaţia e paradoxală, căci cu cît cineva are mai multe idei, adică mai mult spirit, cu atît îi e mai greu să fie fericit.  Dar fericirea autentică poate veni doar din urmărirea unui scop, adică din conştiinţa unui sens al vieţii. Dacă cineva îşi propune să ajungă preşedintele României, de exemplu, fericirea lui se va termina exact în momentul în care va reuşi să ajungă preşedinte. Asta dacă are spirit, iar dacă nu are, cum e cazul lui Băsescu şi al lui Geoană, va intra în faza de cîine-întinzîndu-se-la-soare. Pentru a fi cu adevărat fericit, cineva trebuie să fie animat de o idee care nu poate fi niciodată realizabilă întru totul, dar care este suficient de realizabilă pentru a menţine credinţa în realizabilitatea ei. De exemplu un fizician care vrea să unifice teoriile gravitaţiei cu cele ale mecanicii cuantice, sau vreun gînditor politic care încearcă să imagineze o lume mai bună.  Astfel, omul acesta va fi toată viaţa preocupat de visul lui, nu se va plînge niciodată de plictiseală sau de lipsa sensului vieţii şi îşi va putea continua activitatea şi  după pensionare. Asta dacă ajunge la pensie, căci dacă este într-adevăr un spirit mare, probabil va muri tînăr, la fel ca multe alte spirite mari ce au ars atît de puternic încît s-au consumat mai repede decît restul căţeilor ce se tolănesc la soare.